În perioada Sfântului și Marelui Post, în toate bisericile ortodoxe, veșmintele bisericești (dvera, veșmântul de la sfintele icoane, veșmântul de pe tetrapod etc.) sunt de culoare închisă, cu preponderenţă, negre. De ce este totul îmbrăcat în negru? Pentru că este Postul Mare. Nu numai cel mai lung din întregul an bisericesc, dar și cel mai aspru. Prin lecturile biblice și sfintele slujbe, Sfânta noastră Biserică ne îndeamnă la pocăință. Când aflăm că cineva foarte drag nouă a trecut la Domnul, faptul că îl vedem pentru ultima dată, amintirile frumoase ce ne-au legat, dorul ce îți sfâșie pieptul și regretul că uneori puteai să ajuți mai mult acea persoană și nu ai făcut-o, toate acestea amplifică durerea veștii și a momentului. Dar, oare ce o fi fost în inima Maicii Domnului când privea la Mântuitorul răstignit pe Cruce? Toate acestea, pentru că doar prin Cruce ajungem la Înviere, doar prin suferință bucuria e deplină și doar parcurgând Săptămâna Mare ajungem la Săptămâna Luminată. Trebuie să ne jertfim și noi puțin pentru a înțelege jertfa Mântuitorului și pentru a trăi cât mai deplin unirea cu El, o unire ce se face treptat în săptămânile de post și culminează cu noaptea Sfintei Învieri. Atunci, toată biserica este înveșmântată în alb și toți așteptăm cu nerăbdare Lumina. Viața Mântuitorului a fost o continuă jertfă, o dăruire totală față de oameni. Iubirea Lui față de noi este modelul de iubire față de cei de lângă noi. Aceasta este calapodul după care trebuie să fie croită inima noastră față de semeni. Și deschiderea inimii pline de iubire față de tot ceea ce ne înconjoară este o consecință a parcurgerii postului cu folos duhovnicesc. Dacă la sfârșitul postului suntem la fel de insensibili la suferința aproapelui, degeaba am postit și, în zadar, ne-am ostenit spovedindu-ne și împărtășindu-ne.

Cu foarte mare grijă trebuie să pășim pe terenul postului mânat de ispite zilnice. Dacă vrem dintru început să alergăm, este aproape imposibil să nu cădem în ispită. De aceea, liturghiile de seară sunt făcute în mare liniște și cu mare evlavie și totul din biserică te îndeamnă la smerenie și pocăință. Pentru că fără smerenie nu putem avea o biruință deplină. Și, treptat, deși totul este îmbrăcat în culoare cernită, deși cântările sunt triste, totuși sufletul nostru se umple de o bucurie nesfârșită și pe care nu o putem explica, ci doar trăi.