Când memoria noastră neputincioasă, care-și uită mereu moșii și strămoșii, se întâlnește cu memoria lui Dumnezeu, care nu uită niciodată pe nimeni, rezultă o binecuvântare pentru cel pomenit.
Foto: Laura Dobre
Sâmbătă după amiază a avut loc primul atelier destinat confecționării de mărțișoare, ce vor fi vândute pe 26 februarie.
Puțin după orele 16:00, câteva mâini dibace s-au adunat în jurul a două mese din mijlocul bisericii făcând, mai întâi, cunoștință cu materialele puse la dispoziție. Primele rezultate au început să apară la scurt timp, încuranjându-ne să continuăm.
Grupul deși format din categorii diferite de vârstă s-a omogenizat rapid. Astfel, am reușit să dăm viață câtorva zeci de mărțișoare.
Așteptăm să ni se alăture, la următorul atelier, ce va avea loc luni începând cu orele 18:00, și alți copii, tineri, vârstinici, care doresc să participe la realizarea unor lucrări cât mai creative și originale.
Lidia Stăniloae, fiica Părintelui profesor Dumitru Stăniloae, a trecut la Domnul, în această dimineață la ora 7.40, la vârsta de 83 ani.
Dumnezeu sa o ierte si cu sfintii sa o odihneasca!
Sursa: Doxologia.ro
Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR (articol apărut în nr. 118 al Revistei Dimitrios)
Este un titlu, dar vrem să credem că este şi vocaţia noastră, firescul nostru şi bucuria celor din jur. Cuvântul desemnează forţa vitală, puterea de a se afirma şi de a întreprinde, o dezvoltare intensă, o bogăţie de mişcare. Probabil că un creştin nici nu poate fi altfel, indiferent dacă vorbim de tumultul cotidianului laic ori de pregustarea veşniciei în deplina solitudine a pustiei. Oriunde ar fi, omul este chemat să îşi lucreze mântuirea, să fie vibrant în relaţie cu semenii şi cu Dumnezeu, să simtă şi să resimtă tristeţile şi sentimentele celor de lângă el.
Partea de consolidare a bisericii s-a încheiat cu succes. Dumnezeu ne-a înfăţişat lăcaşul Său în lumini necunoscute, iar recunoştinţa noastră pare fragilă. Restaurarea picturii murale, deschiderea şantierului pentru refacerea catapetesmei, reconfigurarea curţii şi reconstruirea gardului sunt obiectivele edilitare ale anului în curs. Ţinte grele, dar necesare în demersul de a dărui Capitalei o perlă a culturii şi spiritualităţii, aflată în singura oază de verdeaţă din Centrul Vechi al Bucureştiului.
Dinamismul din titlu se dezvăluie şi în alte proiecte. Împărţiţi în grupuri de lucru, tineri între 15 şi 65 de ani (tinereţea nu priveşte variabilele nominale de identificare) caută să arate frumuseţea şi prospeţimea eternă a Ortodoxiei. Lucrarea noastră are nevoie de ajutorul dumneavoastră, trup şi suflet. Deschiderea bibliotecii parohiale cu împrumut de cărţi, ansamblul coral care vizează o emisie profesionistă, dialogul virtual pe care îl avem cu prietenii noştri pe site şi pe pagina de Facebook, dramele sociale pe care încercăm să le rezolvăm sau alinăm, numeroasele necesităţi administrative (curăţenie, achiziţii de obiecte, înfrumuseţare a sfântului lăcaş) şi, desigur, Revista Dimitrios vă deschid porţile larg pentru a ne fi parteneri, colaboratori, rugători, susţinători sau orice veţi dori şi veţi considera că puteţi dărui. Vă rugăm să ne urmăriţi şi să vă oferiţi disponibilitatea de a trudi alături de noi!
Visul nostru de a crea o familie duhovnicească presupune lucrarea fiecăruia, nu după sumă, cifră, ore sau metri, ci după modul în care „ardem” pentru Hristos şi pentru semeni. Iată un motiv pentru care am ales ca acest număr să fie dedicat unui element impresionant: focul.
Roxana STAVĂR (articol apărut în nr. 118 al Revistei Dimitrios)
„Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintre-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.” (Matei 25, 40)
Trecem în fiecare zi pe lângă un om al străzii sau suntem abordați de un cerșetor. Ne sensibilizează? Îi ignorăm, îi judecăm sau ne întrebăm cum au ajuns în această situație? Simțim că suntem datori să facem ceva pentru ei? Sau le aruncăm în treacăt un bănuț? Parcurgem anumite străzi în fiecare zi, trecem pe lângă spitale, locuim într-un bloc lângă alte familii. Ne întrebăm vreodată câte suflete nefericite, neajutorate există pe acolo? Mai suntem capabili să părăsim propriul confort pentru a ne apleca asupra acestor persoane care luptă zilnic să supraviețuiască? Mai reușim să dăruim din puținul sau din preaplinul nostru? Unii și-au răspuns deja la aceste întrebări. Important este, însă, să nu credem niciodată că am făcut destul pentru alții.
Ocaziile de a ajuta pe cineva aflat în nevoie nu sunt puține, dar, uneori, este nevoie de puțin… ajutor ca să putem face acest lucru. În ultima perioadă, parohia noastră s-a implicat în câteva cazuri mai speciale.
Cosmin Bragadiru este un tânăr din județul Argeș, care suferă de cancer la coloană. A trecut prin câteva intervenții chirurgicale. Locuiește cu mama lui într-o baracă. Cu ajutorul dumneavoastră am reușit să le asigurăm încălzirea locuinței în această iarnă și degrevarea de unele cheltuieli medicale. Are nevoie în continuare de sprijin financiar pentru achiziționarea medicamentelor necesare și pentru ședințele de fizioterapie.
Marta Antonia, o fetiță de 11 ani, suferindă de encefalopatie, este una din cele două fiice ale unei familii din București (zona Piața Reșița). Nu a mers vreodată pe propiile picioare, nu a văzut chipul mamei, nu duce o viață normală. Se poate bucura doar de vocea și de mângâierea celor din jur. Trăiesc din salariul tatălui, care nu reușește să acopere nevoile familiei. O putem ajuta prin susţinerea financiară în procurarea medicamentelor, dar și prin achiziționarea, prin Casa de Asigurări de Sănătate, a unui cărucior special.
Familia Fieraru din Piatra Neamț se află într-o situație delicată. Este vorba despre o mamă care își crește singură cei opt copii (cu vârste de la 3 la 17 ani). Pentru o vreme, strada le-a fost „cămin”. În prezent, stau cu chirie într-o locuință socială, iar singura sursă de venit este alocația. Se descurcă foarte greu, având mereu restanțe la întreținere și neputând asigura buna dezvoltare a copiilor. I-am ajutat deja cu îmbrăcăminte, dar sunt binevenite niște alimente și rechizite pentru copiii care merg la școală.
Ne dorim să fim în continuare alături de ei și de alte persoane aflate în nevoie. Ajutorul fiecăruia dintre dumneavoastră contează. O lume mai bună începe cu noi.
Bogdan NICOLAESCU (articol apărut în nr. 118 al Revistei Dimitrios)
„Căci nu este alta, mai frumoasă şi mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărţilor” (Miron Costin, De Neamul Moldovenilor)
Atunci când cărțile erau încă o raritate, bisericile și mănăstirile reprezentau adevărate focare de cultură. Astăzi, accesul la carte nu mai este o problemă, dar „ispitele”, mai ales cele electronice – telefonul, tableta, televizorul –, sau prețul inaccesibil pentru unii, au îndepărtat cartea de mulți oameni. Cât de curând, în interiorul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” se va concretiza un nou proiect cultural: o mică bibliotecă ce va încerca, pe cât posibil, atât să „repopularizeze” lectura printre cei care au „uitat” de ea, cât și să ofere titluri interesante pentru cei deja pasionați.
Primii pași au fost făcuți. Dulapurile care vor găzdui cărțile de la sala de lectură, ce se vor va afla în cafasul bisericii, sunt gata. Dar, ca orice proiect aflat la început de drum, orice ajutor este binevenit: cele două rafturi de la secția de împrumut mai au nevoie de ușile de sticlă, iar fondul de carte existent poate fi suplimentat oricând cu titluri noi (de sectorul religios se va ocupa Silviu Nedelcu, urmând ca de celelalte – beletristică, istorie, filosofie ș.a. – să se ocupe subsemnatul). Pentru alte informații sau sugestii privitoare la bibliotecă, ne puteți contacta duminica, după încheierea Sfintei Liturghii.
Biserica Sf. Dumitru-Poștă și-a sărbătorit astăzi unul dintre cei șase ocrotitori. Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Sf. Mc. Haralambie a fost oficiată de un sobor de preoți. Mai apoi, s-a săvârșit parastasul, iar în final nu a lipsit tradiționala agapă.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui important eveniment din viața Parohiei Sfântul Dumitru-Poștă.
Foto: Laura Dobre
Vecernia, oficiată la Biserica Sf. Dumitru-Poștă pe 9 februarie, în cinstea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, a fost urmată și de procesiunea în jurul Bisericii, în sens invers acelor de ceasornic, cu Sfintele Moaște ale Sf. Haralambie. Această mișcare inversă arată intrarea credincioșilor în timpul lui Dumnezeu, care este veșnic.
Pentru că trăim întru spațiu multiconfesional, amintim în treacăt și cele trei forme de cinstire realizate în Biserica Ortodoxă: a) adorarea, care i se poate oferi doar lui Dumnezeu și care reprezintă un sentiment total de supune și de respect, încât El este Creatorul; b) supravenerarea, care i se cuvine Maicii Domnului, Prototip al vieții isihaste, așa cum o numește Sf. Grigorie Palama, ca una ce a realizat o rugăciune concentrată, fără răspândire, de un singur gând (monologhismos) aflându-se la Templu; viață despătimită (Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul e cu tine), și finalitatea rugăciunii dată de Întruparea Mântuitorului; c) venerare sau cinstire, dată sfinților. Toate aceste trei forme de cinstire pot fi rezumate în sintagma: „Ne închinăm lui Dumnezeu și îi cinstim sau respectăm pe sfinții lui”, printre care și Sf. Haralambie.
Procesiunea, ca de altfel multe alte lucrări din cadrul cultului, își găsește temei în Sfânta Scriptura. Am putea aminti procesiunea realizată cu Chivotul Legii în jurul Ierihonului, de către preoții din timpul lui Iosua Navi, pentru a-l captura:
Atunci a zis Domnul către Iosua: „(…) Duceţi-vă împrejurul cetăţii toţi cei buni de război şi înconjuraţi cetatea câteodată pe zi. Aceasta să o faceţi şase zile. Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe din corn de berbec, iar în ziua a şaptea să ocoliţi cetatea de şapte ori şi preoţii să trâmbiţeze din trâmbiţe.” (Iosua 6, 3-4); „Şi aşa chivotul Domnului a plecat împrejurul cetăţii şi a înconjurat-o o dată; apoi a venit în tabără şi a rămas în tabără. A doua zi Iosua s-a sculat dis-de-dimineaţă şi preoţii au ridicat chivotul Domnului; Şi cei şapte preoţi, care purtau cele şapte trâmbiţe, mergeau înaintea chivotului Domnului şi trâmbiţau din trâmbiţe; cei înarmaţi mergeau înaintea lor, iar celălalt popor venea în urma chivotului Domnului şi preoţii trâmbiţau din trâmbiţe” (Iosua 6, 11-13).
Foto: Laura Dobre
Bogdan Nicolaescu (articol apărut în nr. 117 al Revistei Dimitrios)
Pe 13 februarie, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, va avea loc un eveniment de excepție care va reuni pe aceeași scenă nume mari ale baletului contemporan: Gala Internațională „Stelele Baletului”. Publicul va avea ocazia de a-i admira pe unii dintre cei mai premiați balerini ai momentului, ce activează la prestigioase companii de balet din Europa, precum Alexander Smoliyaninov (Teatrul Bolshoi – Moscova), Sabina Yapparova (Teatrul de Balet Mikhailovsky – Sankt Petersburg) sau Alexej Orlenco și Marina Kanno (Baletul de Stat – Berlin).
Printre atâtea „stele”, cea care va străluci, însă, cel mai tare pe scena Teatrului Național, va fi moldoveanul Dinu Tamazlâcaru. De 15 ani balerin al Baletului de Stat din Berlin și de nouă ani prim-solist al acestuia, Dinu Tamazlăcaru demonstrează din plin că munca și seriozitatea își arată roadele întotdeauna. Născut într-un mediu artistic (mama sa este interpreta de muzică populară Ileana Osoianu, iar tatăl său este compozitorul și etnomuzicologul Andrei Tamazlâcaru), Dinu și-a găsit drumul pe care vrea să-l urmeze încă de la vârsta de opt ani. După ce a studiat baletul la Chișinău timp de opt ani și a urmat cursurile Conservatorului din Viena alți doi, Dinu Tamazlâcaru a fost angajat la Opera de Stat din Berlin. Cu o frumoasă carieră – începută cu câștigarea concursului Prix de Lausanne în 2002 și presărată cu numeroase evoluții apreciate în întreaga lumea – Dinu Tamazlâcaru vine și la București cu aceeași „misiune”: să încânte publicul. Spectacolul va avea loc luni, 13 februarie, în Sala Mare a Teatrului Național cu începere de la ora 20:00.
Sfântul Haralambie a trăit în veacul al II-lea după Hristos. S-a născut într-o cetate din Asia Mică, Magnisia, care nu este foarte departe de mult-regretata Smirna. Creştinii cetăţii îl preţuiau pe Sfântul Haralambie pentru caracterul lui curat, pentru marea lui credinţă şi l-au ales preot. Lumea astăzi aude cuvântul „preot” şi nu-i dă nicio importanţă. „Popă”, spune altul şi copiii auzindu-i pe cei mari vorbind despre preoţi cu dispreţ nu vor să devină preoţi când se fac mari. Şi preotul peste câţiva ani va fi ceva rar. Despre această dispreţuire faţă de preoţie sunt vinovaţi, desigur, şi câţiva preoţi nevrednici, care nu-şi cinstesc sfânta misiune. Dar Sfântul Haralambie nu a fost unul din preoţii obişnuiţi; a fost preot care avea conştiinţa misiunii sale. Liturghisea şi plângea de emoţie. Propovăduia cuvântul lui Dumnezeu şi făcea ca şi cele mai reci inimi să se emoţioneze şi să-L iubească pe Hristos. Îi iubea pe săraci şi pe bolnavi şi vizita casele creştinilor şi îi sfătuia pe toţi, mici şi mari, să rămână credincioşi lui Hristos.
Pe preotul Haralambie îl iubeau şi îl preţuiau toţi. Prin cuvintele şi prin viaţa lui era o puternică lumină, care lumina nu doar pe creştinii cetăţii Magnisia, ci strălucirea lui ajungea chiar până foarte departe. Dar lumina aceasta nu era mulţumitoare pentru oamenii care trăiau în ruşinoasa închinare la idoli. Şi idolatrii nu erau puţini. Atunci erau mulţi şi aveau cu ei şi statul. […]
Toţi câţi citesc Vieţile Sfinţilor şi văd chinurile pe care le-au suferit pentru Hristos nu se pricep de unde aflau această putere. Dar la această nedumerire răspunde Evanghelia. Ne istoriseşte că o copilă, care era demonizată şi nicio putere nu era în stare să o vindece, deodată s-a făcut bine. Cum? Mama ei L-a rugat pe Hristos să o facă bine pe copila ei. L-a rugat cu credinţă mare şi Hristos a ascultat rugămintea mamei şi o putere nevăzută, puterea lui Hristos, a izgonit din sufletul copilei toţi demonii. Această credinţă în Hristos este cea care a dat putere Sfântului Haralambie să izgonească demonii, să vindece pe cei bolnavi, să facă minuni şi, ceea ce e cel mai important, să sufere toate înfricoşatele chinuri şi până la ultima lui suflare să-şi mărturisească credinţa. Această credinţă dă putere celor care cred până astăzi, ca să biruiască ispitele, prigoanele şi chinurile şi cu îndrăzneală să mărturisească Ortodoxia pretutindeni. Fiecăruia din aceşti mucenici, bătrâni şi tineri, se potriveşte cuvântul pe care l-a spus Hristos către femeie: „O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti” (Matei 15, 28). O, mucenicilor, mare e credinţa voastră! Vă rugăm, rugaţi-vă Domnului să ne dăruiască şi nouă credinţa voastră.
(Articol apărut în nr. 117 al Revistei Dimitrios)
Sursa: cuvantul-ortodox.ro/2010/02/10/la-pomenirea-sfantului-mucenic-haralambie-uriasa-putere-a-credintei/
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 