Bogdan Nicolaescu (articol apărut în nr. 116 al Revistei Dimitrios)

Începutul de an 2017 prilejuiește multe aniversări și comemorări în lumea muzicii clasice. După ce, chiar de ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, are loc concertul Centenar Dinu Lipatti, Sala Radio propune un nou regal de muzică simfonică, de data aceasta dedicat memoriei violonistului Ion Voicu, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc 20 de ani.

Vineri, 20 ianuarie, de la orele 19, Orchestra Națională Radio va avea în program Uvertura operei Wilhelm Tell de Gioachino Rossini, Concertul nr. 5 în La major pentru vioară și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart și Simfonia nr. 4 în La major opus 90 – Italiana de Felix Mendelssohn Bartholdy. La pupitrul dirijoral va fi invitat fiul regretatului Ion Voicu, maestrul Mădălin Voicu. Amintim aici că, în 2017, Mădălin Voicu va împlini 50 de ani de activitate artistică. Solist al concertului va fi cunoscutul violonist Alexandru Tomescu (foto jos), cel care a câștigat de două ori (în 2007 și 2013, pentru perioade de cinci ani) dreptul de a cânta la vioara Stradivarius,  ce i-a aparținut lui Ion Voicu timp de patru decenii, considerată a fi unul dintre cele mai bine conservate instrumente Stradivarius, la cei 315 ani pe care îi are.

Pentru cei interesați, biletele se pot procura online (www.orchestreradio.ro), prin rețeaua eventim.ro sau chiar de la Sala Radio, pe strada General Berthelot nr. 60.

Nicolae Cojocaru (articol apărut în nr. 116 al Revistei Dimitrios)

Un aspect mai puţin studiat al vieţii lui Mihai Eminescu, despre care circulă încă opinii diferite, este cel al atitudinii poetului faţă de credinţa religioasă. Spirit filosofic, atras de metafizică, în special de filosofia transcendentală a lui Schopenhauer, dar şi de Kant, din care a tradus o parte a „Criticii raţiunii pure”, el s-a arătat mereu preocupat de o concepţie demiurgică asupra lumii, pentru care a cercetat mai multe domenii, inclusiv religia.

Eminescu a apreciat spiritualitatea creştină ca valabilă pentru viaţa morală din societatea vremii sale, iar lipsa educaţiei religioase a considerat-o cu repercusiuni negative în diferite domenii, chiar în administraţia publică, criticând într-un articol pe „advocaţi fără ştirea lui Dumnezeu”. Totodată, el atacă de pe această poziţie, cu un spirit deosebit de virulent, întreaga construcţie a unei societăţi corupte: „Într-o ţară în care religia şi curăţia moravurilor au fost înlăturate prin epicureism şi sibatirism, în care conştiinţa de drept şi nedrept, de bine şi rău sunt zilnic jignite prin ridicarea socială a unor pături de oameni neoneşti, în care nepăsarea a ajuns a admira oamenii de nimic, însă abili, spiritul public caută în zadar un razim în contra corupţiunii. Departe de a găsi undeva acest razim, el e din contră atras de vârtejul general şi ajunge a crede că legile morale, uniforme pentru toate popoarele sunt vorbe goale care pretextează din gură, dar pe care nu le crede nimene.” („Opere XII”, p. 324).

Poetul critică vehement în presă şi alienarea vechilor aşezăminte ale educaţiei spirituale, ceea ce a dus la marile carenţe sociale. Iată ce spune el: „Prin ignorarea laturei educative a şcoalei, a bisericei, a vieţii de stat, am ajuns a face dintr-o ţară înzestrată cu atât de multe condiţii de dezvoltare sănătoasă, această Americă dunăreană, în care totul e atins de morbiditate. Dacă starea materială a populaţiunilor noastre e rea, cea morală e aproape şi mai rea.” („Opere XII”, p. 325).

Este evident deci că Eminescu a văzut în religie un factor indispensabil de cultură şi morală în societate. El însuşi şi-a sublimat aspiraţiile sale în ideea de nemurire, proprie geniului înscris în istorie. Conştient însă că singura eternitate acceptată de memoria popoarelor este aceea a creaţiilor spirituale, Eminescu se înalţă la un destin astral. El tinde mereu către puritate, şi nostalgia originilor îi dau setea de repaos asociată cu setea de nemurire.

(Articolul integral se poate citi la adresa : ziarullumina.ro/eminescu-si-religia-16874.html)