Aceasta e replica lui Dumnezeu, prin Isaia, către un popor care spunea că Dumnezeu l-a uitat (Isaia 49, 14). În alt loc al Scripturii, tot Isaia spunea: „nimeni nu chema numele Tău şi nici unul nu se deştepta ca să se întărească întru Tine” (cap.64, 6). De aici înțelegem că invocarea numelui divin întărește sufletul. Prin extensie, viața duhovncească începe atunci când se rostește o rugăciune personală, către un Dumnezeu Personal și nu o rugă cu un caracter magic. Apostolul Pavel ne oferă un alt indiciu referitor la felul cum putem să-L vedem concret pe Dumnezeu în viața noastră: „Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, – decât în Duhul Sfânt” (I Corinteni 12, 3). Ai Duhul prin rugăciune? Ești întărit și ferit de ispite. Nu ai rugăciune, nu ai nici Duhul? Prin urmare, nu poți să vezi dincolo de învelișul formelor sau dincolo de ritual.

         Cum odinioară Duhul cel Sfânt s-a coborât în chip de porumbel peste „Preacurat creștetul Stăpânului”, cum spune cântarea, prezența zăpezii, de Bobotează, care se coboară lin peste butoaiele pline de apă, parcă amintește de Duhul. Același alb, simbol al purității, s-a aflat și la sărbătoarea de sfințire a apei astăzi. Într-un cuvânt, parcă Dumnezeu și-a amintit de noi și ne-a redat normalitatea, și anume: ger și zăpadă de Bobotează.

(*Isaia 49, 16)

Daniel Jora