GAUDEAMUS!

DIMITRIOS_COVER_1-4_11 (110)_0001.jpgPr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

(articol apărut în nr. 110 al Revistei Dimitrios)

Au trecut mai bine de şapte ani de când Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă” a primit cinstea de a fi Paraclis Universitar (12 mai 2009). O misiune deosebit de complicată şi plină de răspunderi. Doar în aparenţă s-ar putea spune că lăcaşul a devenit o casă exclusiv a celor care studiază în instituţii superioare de învăţământ. Alături de noi i-am avut mereu pe dascăli, pe părinţii studenţilor, pe prietenii din alte medii şi preocupări ale universitarilor, pe cei care iubesc lectura şi pe cei care se simt şi se comportă precum suflete juvenile. Aşa am ajuns să avem o comunitate liturgică cu o medie de vârstă scăzută, cu satisfacţia zâmbetelor de la sfârşitul slujbelor şi seriozitatea în proiectele desfăşurate. Însă, e loc de mai mulţi tineri şi dorim să fim cât mai mulţi care să ne împărtăşim din acelaşi Sfânt Potir. Iar prin tineri înţelegem pe oricine între 10 şi 110 ani, care simte că are dinamismul necesar pentru a se implica în existenţa semenilor aflaţi în necazuri, pentru a sprijini, cu puţin măcar, pe cel de aproape.

În ultimul timp, majoritatea energiilor noastre s-au îndreptat spre lucrările de consolidare şi restaurare. A fost un an extrem de greu din acest punct de vedere, în care am făcut slujbele în condiţii austere, pelerinii au fost mult mai puţini, iar posibilităţile noastre de comunicare s-au redus. Proiectul Serile catehetice aşteaptă să fie reluat, de îndată ce intervenţiile la interiorul sfântului lăcaş vor fi încheiate.

Cu toate acestea, spiritul tineresc a rămas mereu acelaşi, lucru care se poate verifica prin participarea la orice eveniment liturgic, social sau cultural pe care îl organizăm. Dincolo de instabilitatea emoţională şi de lipsa de experienţă, oamenii cu suflet proaspăt aduc surâsul sincer şi o putere de muncă extrem de roditoare. Îndrumate cum trebuie, aceste daruri vor aduce mulţumiri sufleteşti întreaga viaţă. „Osteneala tinereţii este odihna bătrâneţii”, spune Sfântul Isaac Sirul. Aşa că, la începutul anului universitar, să lucrăm cu spor pentru mântuirea noastră şi a celor de lângă noi, să punem în cugete învăţăturile cele folositoare şi să le întrupăm în faptele bune!

„Gaudeamus igitur

Iuvenes dum sumus.

Post iucundam iuventutem

Post molestam senectutem

Nos habebit humus”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s