CUM E SĂ FII STUDENT LA MEDICINĂ?

Teodora.jpgTeodora ŢURLEA (articol apărut în nr. 110 al Revistei Dimitrios)

Să fii student la medicină, în primul rând, e un dar. Spun asta pentru că ai şansa de a cunoaşte şi înţelege fiinţa umană în toată complexitatea ei. Acesta este primul lucru pe care l-am învăţat când am intrat la facultate, că omul trebuie înţeles ca un ansamblu: trup, psihic şi suflet. Nu poţi vindeca total o persoană dacă ignori vreunul dintre aceste elemente.

Din nefericire, am observat lipsa de interes a colegilor mei şi, mai trist, a profesorilor asupra sufletului, excluzându-l complet, adesea. Cred că acesta este un mod de a se detaşa de anumite greutăţi, de anumite întrebări, dar, procedând astfel, îşi pierd darul, devin asemenea unor mecanici ce caută să mai repare, să mai aducă mici îmbunătăţiri. Ori omul nu este doar un aparat şi oricât s-ar vrea a crede că nu a existat un Creator, niciun inginer nu ar putea crea un asemenea complex de sisteme ce interacţionează între ele şi au capacitatea de a se adapta condiţiilor variate de mediu. Mi s-a părut trist să mergem la sala de disecţii şi să privim trupurile neînsufleţite ca un obiect de studiu, ca un atlas, pe care îl răsfoieşti în perioada examenelor şi apoi, îl uiţi într-un colţ.

În al doilea rând, să fii student la medicina înseamnă să fii un luptător. Trebuie să ştii de la început, când ai plecat de acasă, mai ales dacă mai vii şi din provincie, să îţi pui în bagaj şi mult curaj. Trebuie să fii înarmat cu răbdare, dăruire, prudenţă şi peste toate să pui dragoste, restul se vor adăuga pe parcurs.

Primul an a fost, iniţial, şocant şi prin asta nu mă refer la cantitatea de informaţii, la examenele ce nu mai păreau că se vor termina, la ritmul rapid în care trecea fiecare zi, fiecare săptămână. Nu. Cel mai tulburător a fost contactul direct cu moartea. Însă şi acest lucru face parte din dar pentru că îţi oferă o altă perspectivă asupra vieţii, îţi dai seama cât de firav este omul. Dar prea puţini ştim un lucru: în fiecare clipă noi murim, pentru că, practic, între două bătăi ale inimii trupul nostru este mort, suntem zero, iar Dumnezeu este acolo şi menţine mecanismul viu. Deci, dacă este aşa, cum putem avea vreo îndoială referitoare la Înviere? M-a pus pe gânduri faptul că, adesea, vedem, dar nu vrem să înţelegem.

Acum, aştept cu nerăbdare să îmi continui călătoria în noul an universitar ce abia a început pentru a descoperi tainele ființei umane.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s