VIAŢA ŞI ACTIVITATEA SFÂNTULUI IERARH MARTIR ANTIM IVIREANUL

3manastirea_antim_80631400Monica DAMIAN (articol apărut în nr. 109 al Revistei Dimitrios)

Sfinte Părinte Ierarhe Antim, după vrednicie ai fost rânduit păstor și învățător al turmei celei cuvântătoare și cu înțelepciune dumnezeiască revărsând râurile sfintelor tale cuvinte, viața ți-ai pus-o pentru păstoriții tăi și cununa muceniciei ai dobândit de la Hristos Dumnezeu – pe care roagă-L, Sfinte Părinte Ierarhe Antim, să dăruiască pace și mare milă celor ce săvârșesc sfântă pomenirea ta.

Cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui slujitor al Bisericii, anul 2016 este declarat Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.

Născut în jurul anului 1650, fiul lui Ioan și al Mariei, Mitropolitul Antim este de origine georgiană (din Iviria, Georgia de astăzi), fapt pus în evidență de Pisania Mănăstirii „Sfântul Antim” din București: Biserica aceasta cu hramul Toți Sfinții/S-a făcut cu vrerea lui Dumnezeu […] De către arhipăstorul Antim al Ungrovlahiei /Cel din Ivir, dar și  de modalitatea ierarhului de a se semna pe cărțile tipărite de el: „Antim Ivireanul” sau „Antim, georgian de neam” sau „Antim ieromonahul, tipograful din Iviria”.

Din lucrarea Revoluțiile Valahiei a lui Anton-Maria Del Chiaro, aflăm că numele de botez al sfântului era Andrei: „I se ridică şi dreptul de a purta numele de Antim, dându-i-se numele său laic, Andrei”. La 16 ani, a fost răpit și luat în robie de turci, apoi, vândut ca sclav la Constantinopol. Ulterior, a fost eliberat de Patriarhul Ierusalimului, Dositei Nottara, care l-a tuns în monahism cu numele Antim. Viețuind în apropierea Patriarhiei Ecumenice, a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, limbile greacă, arabă și turcă.

Venind egumen al Mănăstirii Cetățuia din Iași, învață meșteșugul tiparului de la Episcopul Mitrofan al Hușilor. În anul 1690 la inițiativa Patriarhului Dositei, inițiativă susținută și de domnitorii Șeban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, Antim vine în Țara Românească pentru a începe activitatea de tipografie a cărților de cultură și de cult. Astfel, în anul 1691 devine conducătorul tipografiei domnești din București.

După cinci ani, este numit stareț al Mănăstirii Snagov, unde își continuă activitatea de tipărire a cărților și, în același timp, dă dovadă de o bună administrare a patrimoniului Bisericii, fapt evidențiat de Nicolae Iorga: „Snagovul era într-o stare proastă. Cu venirea ca egumen a lui Antim Ivireanul, pământul dădu mai mult, oamenii îşi făcură mai deplin datoria iar mai bine decât toţi Antim însuşi”. În 1699 îl trimite pe unul din ucenicii săi în țara natală în vederea înființării unei tipografii, unde au fost tipărite mai multe cărți în limba georgiană.

În anul 1705 este ales episcop al Râmnicului, iar după trei ani este înscăunat mitropolit al Țării Românești. În această funcție înființează, ca și la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviște. Printre activitățile sale se numără și restaurarea și înfrumusețarea sfintelor locașuri, dintre care amintim mănăstirile: Strehaia, Surpatele, Cozia, Govora.

Pe durata a 25 de ani  Sfântul Antim a tipărit 63 de cărți, dintre care 39 sunt lucrate de el însuși. Dintre cele mai remarcabile titluri, menționăm: Slujba Sfintei Parascheva și a Sfântului Grigorie Decapolitul (1692), Psaltirea (1694), Evanghelia (1697), Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698), Învățături creștinești (1700), Liturghierul și Evhologhionul (1706), Învățătură pe scurt pentru taina pocăinței (1705), Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (1710), Octoihul (1712), Ceaslovul (1715).

psaltirea-1694-cu-stema-sf-antimO altă lucrare a Sfântului Antim este traducerea a numeroase cărți bisericești din limba greacă, o parte din formulele liturgice fiind folosite și azi, așa cum le-a lăsat el. Iată ce scrie ierarhul în prefaţa unei cărţi: „românii noştri în biserică stau ca boii, neînţelegând ce se citeşte şi ce se cântă şi ies din biserică fără nici un folos, am hotărât a preface cărţile din limba slavonească şi grecească în limba noastră proastă românească, dar a noastră şi a le da la lumină!“. Printre lucrările tipărite, au rămas și câteva manuscrise, din care și cea mai valoroasă operă a sa, Didahiile, conținând 28 de predici la diferite sărbători și șapte cuvântări ocazionale, operă ce îl așează printre cei mai mari oratori bisericești. „De n-ați știut până acum și de n-au fost nimeni să vă învețe, iată că acum veți ști că am treabă cu toți oamenii câți sunt în Țara Românească, de la mic până la mare și până la un copil de țâță afară de păgâni și de cei ce nu sunt de o lege cu noi”, afirma Sfântul Antim la momentul înscăunării ca mitropolit, subliniind, astfel, misiunea lui de a îndruma pe calea mântuirii pe toți credincioșii. Înțelegând nevoile duhovnicești ale societății românești, Sfântul Antim este primul care cuvântează, înlocuind, astfel, cazaniile (ce cuprindeau explicarea textelor evanghelice în linii generale) cu o „predică vie… de o înălțime și o reală frumusețe stilistică” (Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române vechi, p.414).

Ctitorirea Mănăstirii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” între anii 1713-1715, numită și Mănăstirea „Sfântul Antim”, reprezintă „rodul ostenelilor mele cele multe”, așa cum scria ierarhul în „Aşezământul Mănăstirii” (testamentul).  În timpul șederii la mănăstire, Sfântul Antim a arătat iubire milostivă față de semenii aflați în nevoie, precum ni se descoperă în textul scripturistic de la Matei 25, 35: „Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit”.

Acuzat că a uneltit împotriva asupririi turcești, Mitropolitul Antim a fost arestat în primăvara anului 1716, urmând să fie caterisit pe nedrept și condamnat la exil în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. Însă, nu a apucat să-și ispășească pedeapsa, întrucât a fost ucis de ostașii turci pe drumul ce ducea spre mănăstire. Trupul a fost aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Mariţa, lângă Adrianopol.

După 250 de ani Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea, iar în anul 1992 a fost proclamată canonizarea Sfântului Antim Ivireanul, cu ziua de prăznuire pe 27 septembrie.

Cărturar, tipograf, predicator, ctitor, sculptor, pictor, cleric, mitropolitul de origine georgiană a avut un rol însemnat în dezvoltarea culturii românești prin introducerea limbii materne în cărțile bisericești, fiind numit și „ctitor al limbii liturgice româneşti şi fondator al limbii române literare”.

brau

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s