MĂNĂSTIREA ANTIM ŞI UN PSALMIST SECULARIZAT

antim-ctitor-1000x350Daniel JORA (articol apărut în nr. 109 al Revistei Dimitrios)

În calitate de mitropolit al Țării Românești, în urma unei descoperiri dumnezeiești, de ziua Sfintei Mucenițe Agata (5 februarie), Sfântul Antim începe zidirea mănăstirii cu hramul „Toți Sfinții”, a cărei construcție  a fost ridicată între anii 1713-1715. Locul pe care urma să fie ridicată biserica mănăstirii a fost primit gratuit  din partea boierului Drăguşin Merișanu, iar schițele arhitectonice au fost realizate de ctitorul mănăstirii (www.manastireaantim.ro). În incinta complexului monahal au funcționat și două tipografii, una românească, cealaltă, grecească.

În ceea ce privește administrarea bunurilor mănăstirii și activitatea social-filantropică, Sfântul Antim a alcătuit și un testament care poartă titlul „Învățături pentru așezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfinților, adecă Capete 32, întru carele să cuprind toată chiverniseala mănăstirii și rânduiala milelor ce s-au hotărât să se facă pre an la săraci și la lipsiții din venitul casei”.

Amintim, succint, doar câteva dispoziții din mai sus-amintitul testament: a) din patru în patru ani să fie întreținuți câte trei copii săraci, între 10 și 15 ani; b) cei care doreau să se facă preoți erau învățați carte și alte rânduieli bisericești; c) erau plătite înmormântările oamenilor săraci; d) în fiecare sâmbătă și duminică se ajutau cu bani cei din temniță; e) se cumpărau haine la câte trei oameni săraci și trei fete sărace în fiecare an, în Joia Paștilor; f) tinerii care doreau să se însoare primeau ajutor bănesc etc. Testamentul prevedea și un blestem pentru tipograful care nu s-ar îngriji să aibă ucenici pe care să-i formeze.

Până acum am prezentat câteva aspecte văzute din viața Sfântului Antim, dar, în continuare, vă invităm să vedem împreună cum rezonau lucrurile în sufletul său. De ce e așa de importantă construcția unei biserici pentru un om care e preocupat mereu de starea lui sufletească înaintea lui Dumnezeu? Amintim și de faptul că Antim Ivireanul a avut mulți dușmani, mai mult, a fost ucis în urma intrigilor de la Curte. Psalmistul David ne poate oferi răspunsul la această întrebare:

„Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să văd frumusețea Domnului” (Psalmi 26, 7-8). De ce ar dori cineva să frecventeze atât de des biserica,  încât să se poată spune despre el că e „de-al casei” și parcă locuiește în biserică?

În Psalmul 72, David îi invidiază pe cei păcătoși pentru că sunt în pace, nu au necazuri, mai mult, sunt puternici când lovesc, nu au parte de osteneli și nu suferă bătăi de bice. Foarte interesante cuvinte! Psalmistul, omul după inima lui Dumnezeu (I Samuel 13, 14), e secularizat și aproape îi pare rău de toată osteneala pe care a făcut-o pentru a fi pe placul lui Dumnezeu.

Termenul „secularizare” provine din latinescul „saeculum” și înseamnă „secol”, „veac” sau „lume”. A fi secularizat înseamnă a gândi realitatea folosind doar repere orizontale, materialiste, în plan creat, fără a face apel la Dumnezeu, altfel spus, fără a căuta soluții transcendente pe verticală. Textul „Vino (Duhule Sfinte) și Te sălășluiește întru noi” din rugăciunea „Împărate Ceresc”, și, în general, orice rugăciune, îi aduce omului o perspectivă duhovnicească asupra vieții, astfel încât Îl vede pe Dumnezeu în mod concret în viața sa. Secularizarea nu e un proces care se derulează în exteriorul nostru, ci începe din interior, din cauza lipsei rugăciunii, așa cum spunea Părintele Nicolae Achimescu. Creștinii ortodocși care nu se mai roagă ajung oameni secularizați.

„Nebunie este să [se] judece omenește despre lucrurile divine și să [se] înlocuiască în lume supranaturalul și divinul cu rațiunea în locul credinței” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Dumnezeu ne pune în atenție faptul că „gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre” (Isaia 55, 8) și bietul psalmist înțelege că Altcineva are soluția: „Şi mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea. Până ce am intrat în locaşul cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi” (Psalm 72, 16-17). Nu faptul că a intrat în Templu, ca simplu vizitator, îi aduce psalmistului rezolvarea problemelor, ci rugăciunea îi luminează mintea pentru a înțelege.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s