Oximoron creştin: ceartă şi iubire

Pr. Dr. Mihai Gojgar (editorial apărut în Revista Dimitrios, nr. 103)

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel variază ca durată, în funcţie de data Paştilor. Pentru a afla timpul Postului Sâmpetrului (aşa cum mai este numit în popor) se foloseşte următoarea regulă: câte zile sunt de la data Învierii (inclusiv) din acel an până la 3 mai, atâtea zile ţine postul.

Mai important decât durata lui, pentru a cărui scurtime unii răsuflăm uşuraţi anul acesta, deşi „trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Problemele vieţii”), cred că ar trebui să relevăm semnificaţia şi actualitatea modelului propus.

Biserica oferă la fiecare sfârşit de iunie modelul comuniunii dintre doi oameni opuşi ca fire, diferiţi ca pregătire culturală, oponenţi chiar în anumite chestiuni religioase. Petru, originar din Betsaida, o localitate obscură din Galileea, numit Simon, până când Iisus l-a numit Chefa (Petru). Căsătorit, fără carte, cu mâinile mult-trudite în barca unde îşi câştiga pâinea din pescuit, lovit de valuri şi lipsuri. Pavel, pe de altă parte, s-a născut într-o familie bogată din marele oraş Tars (Anatolia), avea o educaţie strălucită, dar era lipsit de cunoaşterea nenorocirilor omeneşti, de foame, umilinţe sau dispreţ. Pregătit să fie un rabin învăţat, Saul (numele din naştere al „apostolului neamurilor păgâne”) duşmăneşte de moarte pe creştini, fiind chiar martor la execuţia prin lapidare a primului martir al Bisericii: Sfântul Arhidiacon Ştefan.

Pare limpede că deosebirile erau majore. Practic, nu aveau nimic în comun. Dar Dumnezeu, Călăuzitorul vieţilor noastre, i-a făcut pe cei doi să se întâlnească şi să fie exemplu de iubire frăţească. Ambii au trecut printr-un botez, printr-o transformare lăuntrică fenomenală. Petru, deşi se leapădă de Iisus de trei ori, este reprimit în ceata ucenicilor şi primeşte Duhul Sfânt la Cincizecime, devenind stâlp al propovăduirii apostolice. Saul îşi schimbă traseul în existenţă pe drumul Damascului, începând să vadă Adevărul după miraculoasa orbire ce a potolit setea lui de sânge creştin. Amândoi s-au îndoit, amândoi au greşit grav faţă de Domnul. Însă pentru fiecare Mântuitorul are leacul Său. Ţintind limanuri diferite, la unul un ţărm sărăcăcios din Betsaida, la celălalt înălţimile teologiei mozaice, pe căi opuse, ei sunt aduşi împreună împotriva tuturor circumstanţelor. Devin fraţi întru Domnul, dornici să contribuie la mântuirea tuturor oamenilor.

Foarte interesant este faptul că ei au avut o dispută şi la Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50. Dezbaterea, productivă, a rămas în istorie ca pildă pentru lucrarea sinodală, unde participanţii îşi spun opinia şi, dincolo de orgolii şi interese personale, se fac cele mai bune alegeri pentru comunitate. Mă gândesc la certurile pe care le avem noi în trafic, la serviciu sau poate chiar în comunităţile parohiale. Ce trist când rămânem supăraţi, nu putem depăşi momentul şi nu progresăm în iubire.

Nu a fost cazul Sfinţilor Petru şi Pavel. După ani mulţi de propovăduire, pe 29 iunie 67, cei doi corifei ai Bisericii au fost luaţi din celula în care au fost întemniţaţi împreună la Roma pentru a fi executaţi. La porţile oraşului, s-au îmbrăţişat şi s-au văzut ultima oară cu ochii trupeşti, regăsindu-se la scurt timp în iubirea Preasfintei Treimi pe care au comunicat-o prin cuvânt şi faptă întregii lumi.

Ai spune că nimic nu îi putea aduce la un numitor comun. Nimic în afară de dragostea jertfelnică pentru Biserică. Chiar dacă au avut păreri contradictorii, au ştiut să slujească binelui comun, dând la o parte ce nu era de folos nimănui. Au ştiut să se certe şi ne-au învăţat şi cum să o facem, dacă ajungem acolo. Spunându-ne părerile, dar acceptând mereu posibilitatea ca altul, celălalt, să aibă dreptate. În acest caz, patima, cuvintele grele sau duşmănia nu îşi fac loc. Smerenia are şi chipul acesta înţelept şi elegant al recunoaşterii superiorităţii cuiva. Plecarea capului şi pasul sfios nu reprezintă neapărat imaginea celui care şi-a învins duhul mândriei; dimpotrivă, o privire lucidă şi un pas hotărât, cu o minte luminată şi echilibrată ar putea conţine modestie şi o perspectivă corectă asupra celor din jur.

În final, amintim că Sfinţii Petru şi Pavel sunt şi ocrotitorii sistemului penitenciar, ai celor lipsiţi de libertate, care s-au certat cu cei din jur, cu statul, cu ei înşişi, cu Dumnezeu. Şi, ca martiri care au suferit şi temniţă, ei sunt model de împăcare, de comuniune, de linişte şi de revenire la starea de fericire, indiferent de ipostaza grea în care ne aflăm la vreo bornă a vieţii noastre.

Peter_and_Paul_icon

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s