Pr. Mihai Gojgar (articol apărut în numărul 101 al Revistei Dimitrios)

Mendeleev, autorul tabelului periodic al elementelor, care a dat fiori multora în şcoala generală, a fost întrebat care este elementul lui favorit. „Surpriza!”, a răspuns genialul chimist, şi parcă tinzi să îi dai dreptate de fiecare dată când constaţi că sincera şi profunda apropiere dintre oameni are ca bază chimică surpriza.

Aşa se întâmplă şi în Duminica Samarinencei, a V-a după Paşti, atunci când Mântuitorul Hristos oferă o splendidă lecţie despre dialog, dragoste, ironie fină şi captarea atenţiei. Am putea să-i spunem lejer „Întâlnirea cu surprize”, pentru că Domnul acoperă întreaga scenă cu neprevăzut şi suspans. Scena aceasta, desprinsă parcă dintr-un teatru cu decor minimalist şi profunzime maximală, răcoreşte orice raţiune însorită, chiar de ar sta la miez de zi în pustiul Siharului. Abordarea unei femei de către Iisus apare din start ca un şoc. Mai mult, acea femeie era şi samarineancă, teoretic detestabilă de către iudei. Dezvăluirea tainelor vieţii ei, răspunsurile adânci şi convertirea unei cetăţi alcătuiesc tabloul fascinant expus de Evanghelia acestei duminici, text pe care vă invităm să-l citiţi şi recitiţi (Ioan IV, 5-42).

Ce rămâne pilduitor pentru noi? Cred că tocmai invitaţia la surpriză. Să facem lucruri neaşteptate, să scurt-circuităm obişnuinţele şi rutina, să depăşim graniţe, să ignorăm prejudecăţi şi să ne avântăm curajos spre ceilalţi, spre durerile şi nevoile lor. Ce plată am putea avea dacă ne conversăm cu cei care ne plac, îi înţelegem pe cei pe care îi iubim sau îi ajutăm pe cei care ne-ar putea sprijini mai târziu? Dragostea, împărtăşită şi primită, „poate veni de oriunde, este ca o surpriză. Poţi să o găseşti lângă tine chiar” (Ionel Teodoreanu).

Cred că doar aşa putem săpa fântâni de pace în pustiul toropitor, plictisitor şi obositor care ne înconjoară vieţile. Şi doar aşa apar oazele de surâs în deşertul greutăţilor cotidiene.