1 august 2015, ora 7, Gara de Nord. Printre cei mulți, un grup de zece călători de la Biserica „Sfântul Dumitru Poștă” care urcă în trenul ce duce spre Sinaia. De ce în tren? Poate și pentru că mulți dintre noi nu ne mai aduceam aminte când am călătorit ultima dată cu CFR-ul. De ce Sinaia? În mod sigur, pentru istorie, pentru bogata paletă de obiective pe care ți-o oferă orașul, pentru frumusețea peisajelor și pentru aerul de munte, dar și pentru temperatura care, vara, nu atinge pragul caniculei (aveam să descoperim în ziua aceea că nu au fost mai mult de 20 de grade). După o călătorie de o oră și jumătate, coborâm în „Perla Carpaților”. Din gară, urcăm spre Bulevardul Carol I și, în drum spre telecabină, trecem pe lângă Primăria Sinaia.

  Orașul e aproape pustiu. Poate din cauza ploii care a căzut necontenit cu o zi înainte, răcind atmosfera, sau poate pentru că foarte mulți preferă, în această perioadă de concedii, litoralul. Prin urmare, deși ne făceam griji că vom aștepta minute bune pentru a urca, în mai puțin de jumătate de oră suntem la Cota 2000. Tragem cu toții aerul tare în piept și, la propunerea părintelui Mihai Gojgar, facem câțiva pași pe Valea Dorului. Fără să ne dăm seama, pierdem numărul celor câțiva pași și, deși nu suntem echipați corespunzător, coborâm pe o altă vale, cea a soarelui, de data aceasta. Fără soare, dar cu mult entuziasm, ne bucurăm de peisaj (atât cât ceața ne permite să vedem), de liniște și de florile din iarba udă. Dacă la coborâre nu ne-am dat seama de distanța parcursă, la întoarcere drumul pare interminabil. Ne adunăm, însă, forțele și, cu pauze pe traseu, revenim la telecabină pentru a ne întoarce în oraș, unde, după o bine-venită și bine-meritată masă de prânz, luăm calea Peleșului.

Timpul nu ne permite să facem un tur ghidat foarte complex, așa că îl alegem pe cel mai scurt: 45 de minute. Construit între 1873 și 1914 la dorința Regelui Carol I (piatra de temelie a fost pusă în urmă cu 140 de ani, pe data de 10 august), castelul este unul dintre cele mai importante și frumoase monumente din Europa. Chiar dacă majoritatea l-am mai vizitat cel puțin o dată, niciodată nu te plictisești să-i redescoperi bogăția istorică, arhitectonică și artistică. Dovadă că locul este plin de turiști, nu doar români, ci și străini.

Lăsăm în urma noastră reședința de vară a Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta și coborâm spre cel mai important obiectiv religios al zonei: Mănăstirea Sinaia, cea de la care localitatea preia denumirea în secolul al XIX-lea. Așezământul datează de pe la 1690 și este ctitorie a spătarului Mihail Cantacuzino. În mica biserică veche, ridicată în stil brâncovenesc, ne atrag atenția frescele lui Pârvu Mutu Zugravul. Ne reculegem apoi, preț de câteva minute, în biserica mare a așezământului, cu hramul „Sfânta Treime”. Ca elemente de unicitate, am aflat că lăcașul a fost prima biserică electrificată din țara noastră și, totodată, la Mănăstirea Sinaia a fost deschis primul muzeu religios de la noi. Evenimentul avea loc în 1895, la împlinirea a 200 de ani de la întemeierea așezământului monahal.

Ultimul obiectiv pe care ne-am propus să îl vizităm a fost cazinoul. De fapt, cazino în trecut, mai exact din 1913, anul inaugurării sale, și pănă la începutul celui de-al doilea Război Mondial, în 1945. Astăzi, cu o istorie cel puţin interesantă și o arhitectură elegantă, monumentul găzduiește Centrul Internaţional de Conferinţe, aici fiind organizate frecvent evenimente corporate sau private.

O zi este prea puțin pentru ofertele cu care te întâmpină Sinaia. Nouă ne-au mai rămas de vizitat, pentru o dată viitoare, Pelișorul, Casa Nicolae Iorga, Muzeul Rezervației Naturale Bucegi, Casa Memorială „George Enescu” și, de ce nu, de făcut și un alt traseu montan.

Chiar dacă poate părea banală pentru bucureșteni („Iarăși Valea Prahovei?!”), Sinaia rămâne o importantă destinație turistică ce merită vizitată. Chiar și pentru o zi.

Articol scris de Iuliana Lazăr pentru numărul 81 al Revistei Dimitrios