Se spune, de către cei ce au fost măcar o dată în pelerinaj la Sf. Munte Athos, că isihia dobândită în Grădina Maicii Domnului, se risipește, în cel mult o săptămână, în tumultul vieții citadine.Totuși, după cinci ani de la pelerinajul din Sf. Munte, caut cu ardoare să întâlnesc acea isihie athonită, în chiar inima Târgului Bucureștilor, printre casele cu arhitectură veche ale negustorilor de odinioară și lumea pestriță care aglomerează în fiecare seară această zonă  a orașului, tipic balcanică.

 Luând la pas bisericile și mănăstirile din Centrul Vechi, într-un pelerinaj sentimental sui generis, descoperi o altă fațetă a Capitalei și înțelegi perfect afirmația teologului Costion Nicolescu: “În trecut, Bucureștiul, cu zecile de biserici și mânăstiri ala sale, era – mai degrabă – o cetate monastică, decât Micul Paris!”

Un crâmpei din acestă imagine este și Biserica Sf. Dumitru- Poștă din Centrul Vechi. Atmosfera  de profundă pioșenie prezentă aici, îngemănată cu aerul tineresc  al enoriașilor, istoria  impresionantă de peste 450 ani a locașului de cult (valorizată prin ritmul liturgic și catehetic susținut de Pr. Mihai Gojgar în cadrul parohiei ), strana comparabilă  melodic cu ceea ce putem privi la Trinitas TV, toate la un loc, m-au făcut să mă opresc din periplul meu și să fiu parte din această biserică. Drumul meu inițiatic în viața acestei parohii are origini ceva mai vechi, de prin 2013, când auzisem  despre  un grup de tineri  care se formau duhovnicește sub îndrumarea și binecuvântarea Părintelui Paroh, la Biserica Sf. Dumitru-Poștă. Mai mult, începând de la Vecernia de Hramul Sf. Dimitrie de anul trecut și până la Săptămâna Patimilor, trecând prin Catehezele Școlii de Duminică și, mai ales, prin participarea la Sf. Liturghii din duminicile de peste an și de Sfintele Sărbători, am înțeles, într-un crescendo  duhovnicesc, că mă aflu într-un loc în care Ortodoxia se trăiește intens, tipiconal, iar Orthopraxia, pe care trebuie să o aplicăm cu toții, este înțeleasă și asumată de mai toți enoriașii.

Așa s-a întâmplat că, în acest an, momentul culminant al Ortodoxiei, Săptămâna Patimilor Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, l-am trăit alături de enoriașii  istoricei (dar tinerei) parohii Sf. Dumitru- Poștă.

Bucuria din Duminica Floriilor, sobrietatea Deniilor, importanța crucială a evenimentelor din Joia Mare, tragismul Drumului Crucii din Vinerea Mare, liniștea  meditativă din Sâmbăta Tăcută, toată această rememorare a unor evenimente care au înnoit Timpul, au fost trăite laolaltă, preoți și mireni, într-o atmosferă  rugătoare, cucernică.

Săptămâna Patimilor Mântuitorului Nostru Iisus a culminat, ca în fiecare an din ultimele 20 de veacuri, cu Lumina Sfintei Învieri, pe care am slăvit-o toți creștinii: Hristos a înviat!

Momentele trăite în Săptămâna Patimilor în cadrul Parohiei Sf. Dumitru-Poștă te marchează- tensiunea  crescândă  a  parcurgerii  pătimirilor Mântuitorului Nostru Iisus Hristos fiind dată atât de solemnitatea slujbelor oficiate cât și de participarea tot mai numeroasă a enoriașilor. Unicitatea nu constă numai într-un singur element, ci se construiește din mai multe fapte: predicile pline de înțelepciune și învățăminte ale tânărului și eruditului Pr. Paroh Mihai Gojgar, liniștea și ordinea ce domnesc în timpul slujbelor, smerenia și energia  enoriașilor, editarea bilunară a revistei parohiale DIMITRIOS, mulțimea icoanelor și a sfintelor moaște, agapele de la sfârșitul Sf. Liturghii, sunt câteva secvențe pe care le-am surprins, specifice  acestei parohii. Mai amintesc și de prezența tinerilor de la AsociațiaTradiția Românească, îmbrăcați în costume naționale, de masa caldă pentru persoanele nevoiașe, din fiecare sâmbătă ori conectarea  activității parohiei la rețelele de socializare.

Încă ceva: la Parohia Sf. Dumitru- Poștă nimeni nu este nepăsător, fiecare face câte ceva în folosul micii obști (și, nu puține sunt nevoile acestei biserici, aflată în proces de restaurare). Iată de ce am înțeles și eu să-mi aduc prinosul prin aceste câteva rânduri, menite să surprindă un fragment din viața acestei parohii unice, în felul ei, în peisajul ortodox bucureștean.

 

Articol scris de Laurențiu Bujdoveanu pentru numarul 73 al Revistei Dimitrios