Articol de paroh Mihai Gojgar publicat în nr. 72 al Revistei Dimitrios

Îmi imaginez că foarte mulți dintre cei care primiți ziarul veți parcurge acest articol la o zi, două sau mai multe după ce veți fi luat Lumină din Biserică. În primul rând, mă bucur că ați venit alături de noi, că am fost împreună la ceasul cel mai important din anul bisericesc. Că am avut ocazia să mărturisim, umăr la umăr, inimă lângă inimă, fundamentul credinței creștine: Hristos a înviat!

Știu, însă, și că cei mai mulți nu veți sta la toată slujba de Înviere. Viața de parohie arată că o zecime dintre cei prezenți la miezul nopții se regăsesc în sfintele lăcașuri și spre ora 4 dimineața. Nu, nu am de gând să critic asta. Deși, admit, mi-ar plăcea să ciocnim împreună ouă roșii, să gustăm puțină brânză și o felie de cozonac.  Iar aceste mângâieri gastronomice se petrec după ce preotul le binecuvântează, aproape de ora 4. Tot atunci se împarte și pâinea numită „paști”, care se consumă în fiecare dimineață a Săptămânii Luminate.

Vă rog, totuși, să aveți în vedere că aspectele exterioare, vizibile ale credinței noastre, cum ar fi mersul cu lumânarea aprinsă până acasă, ori luarea paștelui în fiecare zi sau în noaptea aceea, imediat după ce am ajuns în căminele noastre, la ora 1, nu sunt suficiente. Ele reprezintă ornamentații liturgice pioase, care exprimă fastul și bucuria Învierii Domnului, dar nu sunt esența sărbătorii. Fundamentul prăznuirii stă în celebrarea în Biserică a acestor evenimente.

Faceți din Paște un eveniment comunitar, nu doar unul familial. Aduceți-vă aminte de cei săraci, de cei bolnavi, de cei singuri, de  cei părăsiți. Oferiți o parte din bucatele pe care le pregătiți și vă veți înfrumuseța sărbătoarea. Învierea este un praznic al jertfei și victoriei asupra morții, dar și o surpriză cosmică. Învierea Domnului rămâne o acțiune unică, neasemuită și irepetabilă. Ce-ar fi să ne hrănim din acest exemplu, să imităm neprevăzutul inspirat de resurecția Mântuitorului? Să batem la ușa celor singuri care nu se așteaptă să primească nici o vizită și nici un salut, să ciocnim ouă cu oameni care suferă de tristețe și solitudine nedorită, să căutăm la telefon rude uitate demult? Surpriza oferă bucurie, dăruiește viață. Poate și în modul acesta Dumnezeu ne dă șansa de a fi împreună-lucrători la salvarea unor suflete îndurerate și golite de afecțiune. Să fie acesta paștele nostru! Termenul „paști” înseamnă în ebraică “trecere”; să trecem și noi peste fluviul obișnuințelor și rutinei noastre anuale și să mergem pe malul celălalt, unde bucuria, surpriza, dăruirea, zâmbetul, entuziasmul pot aduce apropierea de semeni, de Dumnezeu.

Sărbători cu bucurie în suflet și iubirea dăruirii!

Hristos a înviat!