Dacă ești matinal, în fiecare duminică dimineață poți găsi, în toată zona Centrului Vechi, nenumărate taxiuri care își așteaptă clienții. Nu îi așteaptă degeaba. Cluburile sunt pline, terasele aglomerate. Mașinile pleacă după o scurtă staționare cu doi-trei clienți.

La colțul unui bloc de periferie, îmi spune un tânăr care mi se confesează, acolo mai fumează și el câte o țigară. Doar atunci, pentru că altfel nu ar fi „de gașcă”. Ceva mai spre centru, după alt colț, de cafenea, o puștoaică de 17 ani fumează iarbă prima oară; este practic biletul de intrare în grupul celor „cool”, al celor „tari”.

O doamnă trecută prin viață își duce colega de serviciu, o tânără cu probleme în familie, undeva unde ea merge mereu când are probleme, la o vrăjitoare care face moșmoane. Desigur, o vrăjitoare bună, „care are și icoane și îți dă și agheazmă”. Între timp, soțul tinerei se afumă, la propriu și la figurat, în bodega modestă din capul satului, în zgomot de ciocnire de pahare de 100 ml și fundal de manele.

Prietenia are forme diverse, nu? Să amintesc și de un exemplu din Sfânta Evanghelie, citit azi, în Duminica a II-a din Post, Vindecarea slăbănogului din Capernaum (Marcu II, 1-12). Patru oameni își duc prietenul paralizat, cu tot cu pat, în fața Mântuitorului. Depășesc greutatea, dăruiesc timpul lor, manifestă istețime coborând targa aceea prin acoperiș. Sunt tăcuți, discreți și jertfelnici. Hristos apreciază credința lor și îl tămăduiește pe nefericitul țintuit de boală (Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! – v. 5).

Observați, vă rog, disonanțele între primele exemple și cel evanghelic. Puneți față în față gălăgia și discreția. Boxele și tăcerea celor patru. Colțurile de bloc și cafenea și mijlocul camerei. Peste toate, finalitatea actelor: creieri afumați și suflete înnegrite într-o parte, inimi curățite și trupuri însănătoșite la Capernaum.

Despre spiritul gregar au vorbit alții înaintea mea, mult mai pe larg și mult mai bine. Puteți constata, însă, și singuri că suntem aplecați să facem ce fac și ceilalți, de lângă noi. Că obiceiurile lor ne influențează și, de cele mai multe ori, primim cu ușurință ipostaza prizonieratului de grup. Dacă fac ei…fac și eu. De ce nu am încerca să schimbăm lucrurile?

Prietenii mei vor să mergem vineri seară la karaoke. De ce mi-e frică să le spun că aș vrea să merg la Sfânta Liturghie a Darurilor la Biserica Sf. Dumitru, de la ora 18? Vor zice că sunt pocăit, că mi-am pierdut mințile? Bine: ori nu îmi sunt cu adevărat prieteni, din moment ce ignoră și iau în zeflemea propunerea mea, ori sunt insuficient pregătit să înfrunt dilemele vieții și nu am puterea să discern între opțiunile colorate ale lumii. Creștinul, indiferent de vârstă, trebuie să fie curajos, îndrăzneț spre cele bune. Doar așa poate să fie liber și să simtă că trăiește cu adevărat. Libertatea de a face binele este sursa liniștii. Nu toți căutăm liniștea?

Ascultați-vă inimile! Zguduiți-vă conștiința și faceți ceea ce simțiți! Credeți că este un îndemn riscant, o încurajare spre necunoscut? Nu! Dimpotrivă! Mizez pe sinceritatea căutării dumneavoastră și pe reușita drumului; mizez pe faptul că Dumnezeu ne va ajuta pe toți să ne descoperim ca oameni chemați să fim buni cu ceilalți, abandonând egoismul agresiv și nepăsarea față de cel de lângă noi.

Vă propun să stăm mai mult timp împreună în postul acesta. Să ne întâlnim la Liturghia Darurilor, în fiecare vineri seară, la liturghiile de sâmbătă, când ne apropiem și de cei adormiți întru Domnul, duminica, la sărbătorirea săptămânală a Învierii. Ne vom cunoaște mai bine și ne vom odihni unii pe alții.

Pocăinţa pe toate le vindecă, de vreme ce ne vom ruga împreună (Părintele Iosif Vatopedinul).

Articol scris de Pr. Paroh Mihai Gojgar, publicat in nr. 70 al Revistei Dimitrios

Sursa foto: http://www.parohia-aparatorii-patriei.ro/