Despre Biserica Sf. Dumitru Posta

Denumirea Bisericii Sfântul Dumitru-Poştă, din apropierea mult mai cunoscutei Mănăstiri Stavropoleos, se datorează amplasării acesteia în spatele Palatului Poştelor, devenit în 1972 Muzeul Naţional de Istorie al României. Cealaltă denumire, Sfântul Dumitru de Jurământ, îşi află originea în tradiţia, menţionată de G. I. Ionnescu–Gion, de a face „jurămintele cele solemne; atunci când pârâtul sau acuzatorul se încingeau în faţa arhiereului şi preoţilor cu brâul Preacuratei, şi jurau lângă uşa altarului că vor spune adevărul şi nimic alt decât adevărul”.

Biserica Sf. Dumitru Posta, Copyright Anca Negoescu/Bis. Sf. Dumitru

Săpăturile arheologice au identificat aici la începutul secolului al XVI-lea o biserică lângă casele boierilor Bălăceni. Dintr-un document din 1589-1590 aflăm că doamna Ecaterina, soţia lui Alexandru Mircea, face unele donaţii către Mănăstirea Sfântul Dumitru din Bucureşti care era metoh al Mănăstirii Vladatos din Salonic. Cel mai probabil această primă biserică a fost distrusă de ienicerii lui Sinan Paşa, aşa cum se întâmplă cu multe biserici din oraşul medieval.

În 1674 Badea Bălăceanul, conte al Sacrului Imperiu Roman al Naţiunii Germane, Matei Bălăceanul şi aga Constantin Bălăceanul, ginerele lui Şerban-vodă Cantacuzino înalţă un nou locaş, amintit la 7 martie 1680 („Biserica de jurământ Sfântul Dumitru  „). Dependenţa de familia Bălăcenilor este demonstrată şi printr-o altă denumire a locaşului: cea de Biserica Bălăceanului, atestată după moartea agăi din 1690.

A treia biserică este „din piatră” şi a fost ctitorită între 1741-1746 de Stroe Râmniceanu „vătaf de copii”, devenit Isaia Monah şi de nepotul său, Radu Atanasievici, logofăt de vistierie. La 30 noiembrie 1754 ctitorii închinau biserica episcopiilor Râmnicului şi Buzăului. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea situaţia bisericii era critică: în anul 1797 era dărăpănată, în 1802 a fost avariată de cutremur; iar la 28 august 1804 a fost incendiată. După acelaşi G. I. Ionnescu-Gion aici ar fi fost o şcoală de muzichie, primul sediu al Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune.

Din anul 1819 a început zidirea sfântului locaş în forma actuală de episcopul Constandie Filitti, înmormântat în naos, continuată sub urmaşul său episcopul Gherasim Rătescu, terminată şi împodobită de Episcopul Chesarie şi sfinţită la 26 octombrie 1843. S-au păstrat contractele încheiate la 1819 de către ctitor, episcopul Filitti, cu arhitectul Iosif Welz, cu Atanase dulgher şi cu trei meşteri zugravi Ioan, Mincu şi Costache pentru pictarea turlei.

Conform pisaniei bisericii, pictura din 1826-1843 a fost realizată de elevi ai pictorului italian Giuliani, din şcoala de pictură şi sculptură de la Buzău, înfiinţată de Episcopul Chesarie.

După marele incendiu din 23 martie 1847, când i s-a ars acoperişul şi pictura, biserica este reparată în 1852 de către Episcopul Filotei al Buzăului, care îi face acoperiş nou, consolidează zidurile, iar pictura a fost restaurată de Carol Pop de Szatmary.

În anul 1912 era în ruină şi urma să fie demolată. A fost salvată de istoricul Ioan C. Filitti – un strănepot de frate al episcopului de Buzău, cu banii oferiţi de Primarul general al Bucureştilor, Dimitrie Dobrescu, şi redeschisă la 30 mai 1930. Biserica a fost renovată în exterior în 1964-1966 şi după 1977. În anul 1986 au fost montate trei centuri de beton armat, a fost refăcut acoperişul şi s-a consolidat turla de lemn. Începând din 2009 Biserica Sfântul Dumitru Poştă devine cel de-al treilea paraclis universitar din Bucureşti.

Biserica prezintă următoarele dimensiuni: 25, 24×9, 5–13, 85 metri cu o înălţime a cornişei de 10,5 metri şi este de plan triconc. Pronaosul destul de redus, peste care se află cafasul sprijinit pe trei arce rezemate pe stâlpi de secţiune octogonală contrastează cu caella prelungită. În dreptul absidelor se ridică turla-Pantocrator, octogonală la exterior, pe o bază pătrată.

Pe faţade se desfăşoară o ornamentaţie în stil neoclasic. Lateral pilaştrii dorici şi friza continuă poartă decoraţii florale. Faţada de apus prezintă 6 coloane ionice foarte înalte, dublate la colţuri. Otravee lărgită marchează intrarea. Picturi în medalioane înfăţişând pe cei doisprezece apostoli împodobesc friza acestei faţade. Deasupra portalului, cu pisania din 1852, este pictată icoana hramului Sfântului Dimitrie, într-o firidă mai mare, iar lateral, în nişe dreptunghiulare, icoanele Sfinţilor Petru şi Pavel. Pictura interioară este executată în stil realist. Tâmpla în stil baroc a fost realizată la Buzău de sculptorul Dumitru Spătaru.

Lăcaşul adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ale Sfântului Mucenic Haralambie, care au devenit din 2009, hramuri ale bisericii, ale Sfântului Ierarh Antipa al Pergamului, ale Sfântului Cuvios Nicanor, precum şi singura icoana din Bucureşti cu Sfântul Iuda Tadeul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s